ceasul negru, ceasul negru,
uite-acum încet croieşte
un sacou atât de sumbru,
pentru cine, cine oare,
tatăl meu.
ceasul negru, ceasul negru,
uite-acum încet descoase
somnul meu lipsit de vise
când visez, visez că moare
tatăl meu.
acasă e acolo unde îmi bate
inima,
pe malul mării, pe un dig,
printre fire de iarbă sau nisip,
în noapte sau în colţul patului,
în camera cu trei pereţi:
gâtul, pieptul şi
braţul tău drept.
n-avem draperii, doar o
perdea de somn
dimineaţa, între genele tale lungi;
din firele descusute din cămaşa mea de noapte
ai făcut cel mai lung cearşaf,
înnodat la capete cu spuma undelor.
acasă e acolo unde la cină
facem dragoste şi însetăm
după gemete, şoapte şi lacrimi de fericire,
unde dimineaţ
pe buza trenului si iara
imi deseneaza picioarele goale
cercuri
iti dansez cu vantul cald
cercuri
de atâtea ori
Tonight you're mine completely
You give your love so sweetly
o singura data mie
femeie si
in do major geana ta
se închide cu a serii matase amara
mai sus de mine un Sputnik ciclop
mai arde in atmosfera
si iara
e dragoste
ianuarie
vara
si
Întind la uscat toate rufele peste care s-a plâns,
Știind că-s prea puține cuvinte.
Știind ca numai lacrimile își pot închipui nemurirea,
Dar și că fericirea e ca un Dumnezeu
Ce nu-ți dă voie să te uști
(Nicicând.)
Viața-mi?
Cu nimic mai presus
Decât viata altor 6 miliarde de suflete
Ce și-au spus "am încercat să te iubesc".
Poezia - un bolnav inconștient,
Dar care, în nebunia lui,
Nu a apucat a cunoaște nimic în afara
Sincerității.
Un post-scriptum - nimic altceva decât
O recunoaște
Tu trebuie să fi înger din visul ce nici acum nu pot să-l uit,
Îmbrăcat în satin, linii roșii,
Suspin de copil,
Ce mi-ai spus, mai știi?
C-ai să vii, că moarte nu există,
Că gânduri în negru persistă, dar ai să vii.
Așa mic am crezut și pulsul nesimetric, instabil,
A înțeles că a avea de-ales înseamnă să iubesc,
Să simt puțină moarte, să mă tem,
Să tremur, să fiu ghem,
Să uit.
Mediator îmi ești pentru c-ai fost la Dumnezeu.
El te-a trimis pe treptele dintre per
Iubitul tău străin, iubita mea dintotdeauna...
Iubitul meu străin,
Ce scrii cu sloave dulci după paharele cu vin,
Mi-ești nou, dar vechi,
Mi-ești vechi, dar nou,
Străin de locuri străvezii,
Mi-ești veșnicul erou.
Iar tu? Modelul-bibelou,
Ce-oferă tot, dar nu cere nimic.
Copil zâmbind ce crește din șoptit,
A cărui fire-a dăpasit deja
Pumnul cel mic pe după care-ți place să te-ascunzi.
Poate le va părea greu de crezut,
Dar nu te-a întalnit.
-Eșarfa ține loc de asfințit.-
Pe tine, iubito, până și
azinoapte nu voiam sa ma trezesc
din tine
si m-agatasem asa
de-o draperie subventionata
de perciunii tai
-carliontii
se putea spune
ca gasisem desertul in desert
visam-tine
desi afara burlanul
se-neca si tusea
ploua in batalii de picuri
ploua retroactiv
pe geamurile casei mele
si tare mi-as mai fi dorit
o mansarda pentru noi
mi se parea ca lumea toata
ne barfea
si nu-mi pasa
si nu-ti pasa
iar umaru-ti statuar
ma intriga parca si mai mult
***
desi ma trezisem dimineata ca deobicei
acum realizasem
ca suntem in colivii reciproce
si ne ciripim unul altuia
pana ne trec umbrele de pe gratii